Contact Rapid

Dr. Adrian Potârniche

Tutore
Medicina Rumegătoarelor mici

Experience & Activities

  • Dr.Adrian Potârniche a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară, din cadrul USAMV-Cluj-Napoca în anul 2016, iar patru ani mai târziu (2020), în cadrul aceleiasi instituții, a obținut titlul de doctor „Summa cum laude” pentru teza de doctorat intitulată „Serological testing of individual and bulk-tank milk samples for the investigation of caprine arthritis-encephalitis (CAE) prevalence in Romania”, condusă de Prof. Dr. Marina Spînu și Dr. hab. Olga Szalus-Jordanow (Polonia).
  • În prezent, ocupă funcția de Asistent Universitar la Disciplina de Boli Infecțioase și Medicină Preventivă, Facultatea de Medicină Veterinară, USAMV Cluj-Napoca, România.
  • Începând cu anul 2021, a devenit primul și singurul rezident român al European College of Small Ruminant Health Management (ECSRHM). A efectuat stagii de pregătire în Polonia, Germania și Norvegia, participând de asemenea la numeroase congrese/conferințe naționale și internaționale. Este implicat intens si pe partea de cercetare, publicând mai multe articole științifice în reviste internaționale; bolile infecțioase și parazitare la capre reprezintă principalele lui domenii de expertiză.